Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 82 din 23 ianuarie 2008privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Harghita şi în administrarea Consiliului Judeţean Harghita, judeţul Harghita
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2008Data intrării în vigoare 29-01-2008


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 175 alin. (1) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă darea în administrarea Consiliului Judeţean Harghita, judeţul Harghita, a unui imobil trecut din patrimoniul Societăţii Comerciale "Exploatarea Minieră Harghita" - S.A. Miercurea-Ciuc în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Se aprobă transmiterea imobilului prevăzut la alin. (1) din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Harghita.
    Articolul 2Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Ministrul internelorşi reformei administrative,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan Vosganian
    Bucureşti, 23 ianuarie 2008.Nr. 82.
    Anexa DATELE DE IDENTIFICAREa imobilului*), proprietate publică a statului, care se transmiteîn proprietatea publică a judeţului Harghita şi în administrareaConsiliului Judeţean Harghita, judeţul Harghita
      Locul în care este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulDenumirea şi caracteristicile tehnice ale bunurilor imobile
      Localitatea Harghita-Băi, Judeţul HarghitaStatul românjudeţul Harghita, în administrarea Consiliului Judeţean HarghitaVila 23, CF nr. 296/N/1071/01.02.2007, nr. cad. 272, în suprafaţă construită de 575 m2, terasă de 285 m2 şi teren în suprafaţă de 860 m2, compusă din subsol (7 încăperi), parter (6 încăperi şi 2 grupuri sanitare), etaj (22 de încăperi şi 4 grupuri sanitare) şi mansardă (21 de încăperi şi 4 grupuri sanitare), terase
    ------------
    *) Imobilul a fost trecut în proprietatea publică a statului prin Decizia nr. 206/2007, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în conformitate cu prevederile art. 171^1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    ------------