HOTĂRÂRE nr. 52 din 20 iunie 2007privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007Data intrării în vigoare 25-06-2007
În temeiul art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi al art. 86 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se constituie Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiectiv aflarea adevărului în ceea ce priveşte utilizarea sumelor acumulate din privatizări, destinate construcţiei de locuinţe.Articolul 2Comisia parlamentară de anchetă va fi formată din 15 deputaţi şi senatori conform algoritmului politic.Articolul 3(1) Componenţa Comisiei parlamentare de anchetă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Biroul Comisiei parlamentare de anchetă este alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar şi se alege în prima şedinţă a comisiei.Articolul 4Camera Deputaţilor şi Senatul solicită primului-ministru şi miniştrilor de resort să pună la dispoziţia Comisiei parlamentare de anchetă, în timp util, informaţiile, datele şi materialele care certifică modul în care au fost folosite sumele acumulate în fondul destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Comisia parlamentară de anchetă va prezenta raportul final la termenul de 10 decembrie 2007.Articolul 6În scopul realizării obiectivelor pentru care a fost constituită Comisia parlamentară de anchetă, Camera Deputaţilor şi Senatul vor asigura personal de specialitate şi logistică necesare, aprobate de birourile permanente.Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 iunie 2007, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,NORICA NICOLAIBucureşti, 20 iunie 2007.Nr. 52.Anexa COMPONENŢA NOMINALĂa Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 19891. Popescu Dan Mircea - senator, Grupul parlamentar al P.S.D.;2. Simionescu Aurel Gabriel - senator, Grupul parlamentar al P.S.D.;3. Zgonea Valeriu - deputat, Grupul parlamentar al P.S.D.;4. Rusu Mihaela - deputat, Grupul parlamentar al P.S.D.;5. Gubandru Aurel - deputat, Grupul parlamentar al P.S.D.;6. Timiş Ioan - deputat, Grupul parlamentar al P.N.L.;7. Fenechiu Relu - deputat, Grupul parlamentar al P.N.L.;8. Prodan Tiberiu - senator, Grupul parlamentar al P.N.L.;9. Iordache Graţiela Denisa - deputat, Grupul parlamentar al P.D.;10. Mocanu Alexandru - deputat, Grupul parlamentar al P.D.;11. Funar Gheorghe - senator, Grupul parlamentar al P.R.M.;12. Purceld Mircea Octavian - deputat, Grupul parlamentar al P.R.M.;13. Lakatos Petru - deputat, Grupul parlamentar al U.D.M.R.;14. Ardelean Lia - deputat, Grupul parlamentar al P.C.;15. Vainer Aurel - deputat, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.-------

| EMITENT |