LEGE nr. 285 din 29 noiembrie 2018pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 3 decembrie 2018Data intrării în vigoare 06-12-2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLa articolul 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:b) clădire - orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene;
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 29 noiembrie 2018.Nr. 285.----

EMITENT |