HOTĂRÂRE nr. 681 din 21 august 2025privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 august 2025Data intrării în vigoare 26-08-2025
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a unor bunuri imobile ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu destinaţia de parc natural.
Articolul 2Bunurile prevăzute la art. 1 se declară de uz şi interes public naţional.Articolul 3Predarea-primirea bunurilor imobile date în administrare potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Finanţelor şi Administraţia Naţională „Apele Române“, prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.Articolul 4Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Diana-Anda BuzoianuBucureşti, 21 august 2025.Nr. 681.ANEXĂDATE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor dindomeniul public al statului şi se dau în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“,prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, instituţie publicăaflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
------

EMITENT |
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a unor bunuri imobile ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu destinaţia de parc natural.

PRIM-MINISTRU

ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Diana-Anda BuzoianuBucureşti, 21 august 2025.Nr. 681.ANEXĂDATE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor dindomeniul public al statului şi se dau în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“,prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, instituţie publicăaflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale) | 16335444 | Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor |
2. Ordonator secundar de credite | 24326056 | Administraţia Naţională „Apele Române“ |
3. Ordonator terţiar de credite | 24427093 | Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea |
Nr. crt. | Nr. MF | Codul de clasificare | Tipul bunului (mobil/![]() | Denumirea | Descrierea tehnică | Adresa | Vecinătăţile | Anul dobândirii | Valoarea de inventar - lei - | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar | Situaţia juridică | |
Baza legală(proces-verbal) | Administrare/Concesiune | |||||||||||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
1 | Se atribuie de către MF. | 8.06.05 | Imobil | Teren intravilan | Suprafaţă teren = 2.104 mp; CF nr. 212747 Bucureşti, sectorul 4 | Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 240, sectorul 4 | Statul român, prin Administraţia Naţională Apele Române (Acumulare Văcăreşti) CF nr. 212826 | 2024 | 4.918.205,17 | 16.05.2025 | Sentinţa civilă nr. 2.015/11.03.2015 şi Decizia civilă nr. 179/12.03.2024, pronunţate în Dosarul nr. 31.020/302/2014*; Contractul de vânzare autentificat prin Încheierea nr. 456/27.08.2024 de notar public Octavian-Aurel Rogojanu | Administrare |
2 | Se atribuie de către MF. | 8.06.05 | Imobil | Teren intravilan | Suprafaţă teren = 902 mp; CF nr. 212748 Bucureşti, sectorul 4 | Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 248, sectorul 4 | Statul român, prin Administraţia Naţională Apele Române (Acumulare Văcăreşti) CF nr. 212826 | 2024 | 2.108.009,28 | 16.05.2025 | Sentinţa civilă nr. 2.015/11.03.2015 şi Decizia civilă nr. 179/12.03.2024, pronunţate în Dosarul nr. 31.020/302/2014*; Contractul de vânzare autentificat prin Încheierea nr. 456/27.08.2024 de notar public Octavian-Aurel Rogojanu | Administrare |
TOTAL | 7.026.214,45 |

