Structură Act

ORDIN nr. 842 din 28 august 2025privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 29 august 2025Data intrării în vigoare 01-09-2025


    Văzând Referatul de aprobare nr. 842R din 28.08.2025 al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:Articolul I
    Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1284 şi 1284 bis din 19 decembrie 2024, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
    Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, preţurile prevăzute în anexa la prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2025.
    Ministrul sănătăţii,
    Alexandru-Florin Rogobete
    Bucureşti, 28 august 2025.
    Nr. 842.ANEXĂMODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRIale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative1. Poziţia nr. 2206 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    Nr. crt.StareCodDenumire produsFormaConcentraţia
    Firma/ŢaraDCIAmbalajGr_atcStat_anmPreţ producător (lei)Preţ ridicata maximal fără TVA (lei)Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservaţiiValabilitate preţ
    2206NW54309001FLAMMAZINECREMĂ10 mg/gCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIASULFADIAZINUMBorcan x 500 g cremă (3 ani)D06BA01
    235,00258,50321,37Cant. 1.919 borcanePreţurile sunt valabile până la data de 1.09.2026.
    2. După poziţia nr. 6580 se introduc 10 noi poziţii, poziţiile nr. 6581-6590, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.StareCodDenumire produsFormaConcentraţiaFirma/ŢaraDCIAmbalaj
    Gr_atcStat_anmPreţ producător (lei)Preţ ridicata maximal fără TVA (lei)Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei)ObservaţiiValabilitate preţ
    6581NW63723001ARTESUN 60 mgPULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.60 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAARTESUNATECutie cu 1 flac. cu pulb. artesunat pt. preparate. inj. + 1 fiolă x 1 ml sol. inj. de NAHCO3 50 mg/ml + 1 fiolă x 5 ml cu sol. inj. de NaCl 9 mg/mlP01BE03989,351.019,351.170,33
    Autorizaţie pentru nevoi speciale nr. 1.102/2025 Cant. 36 de cutiiPreţurile sunt valabile până la data de 12.08.2026.
    6582NW71231001VYLOY 100 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.100 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAZOLBETUXIMABUMCutie cu 1 flac. de 20 ml din sticlă care conţine 100 mg zolbetuximabL01FX313.162,003.223,623.652,85Autorizaţie pentru nevoi speciale nr. 1.099/2025 Cant. 96 de cutiiPreţurile sunt valabile până la data de 11.08.2026.
    6583NW70382001
    PADCEV 20 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.20 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAENFORTUMABUM VEDOTINUMCutie cu 1 flac. x 20 mg pulb. pt. conc. pt. sol. perf.L01EX132.696,752.753,713.126,04Autorizaţie pentru nevoi speciale nr. 1.100/2025 Cant. 6 cutiiPreţurile sunt valabile până la data de 12.08.2026.
    6584NW70381001PADCEV 30 mgPULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.30 mgCN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIAENFORTUMABUM VEDOTINUMCutie cu 1 flac. x 30 mg pulb. pt. conc. pt. sol. perf.L01FX133.815,353.883,504.392,65Autorizaţie pentru nevoi speciale nr. 1.101/2025 Cant.12 cutiiPreţurile sunt valabile până la data de 12.08.2026.
    6585W12603001NUTRIFLEX LIPID PLUSEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢIICutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 1.250 ml emulsie perf.B05BA10inovativ1.313,571.343,571.530,21
    Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    6586W12603002NUTRIFLEX LIPID PLUSEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢIICutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 1.875 ml emulsie perf.B05BA10inovativ1.541,181.586,591.817,58Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    6587W12603003NUTRIFLEX LIPID PLUSEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢII
    Cutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 2.500 ml emulsie perf.B05BA10inovativ2.054,912.105,462.399,28Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    6588W12602001NUTRIFLEX LIPID PERIEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢIICutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 1.250 ml emulsie perf.B05BA10inovativ1.106,411.136,411.300,27Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    6589W12602003NUTRIFLEX LIPID PERIEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢIICutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 2.500 ml emulsie perf.B05BA10inovativ1.723,101.770,342.023,57Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    6590W12602002NUTRIFLEX LIPID PERIEMULSIE PERF.B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIACOMBINAŢIICutie x 5 pungi tricompartimentate din PA/PP x 1.875 ml emulsie perf.
    B05BA10inovativ1.292,331.322,331.506,64Preţurile sunt valabile până la data de 30.06.2026.
    -----