Structură Act

ORDIN nr. 5.731 din 27 august 2025privind aprobarea Calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 29 august 2025Data intrării în vigoare 29-08-2025


    Având în vedere:– prevederile art. 248 alin. (6) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– 
    prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.434/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Referatul de aprobare nr. 2.396/DGMCDRSIP din 21.08.2025 a proiectului de ordin privind aprobarea Calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026,
    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.Articolul 1 Se aprobă Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.Articolul 2Comisia naţională de examen poate decide, în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi în sesiunea 2026, afişarea rezultatelor iniţiale, înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale la alte date decât cele menţionate în calendar.
    Articolul 3Direcţia generală management, carieră didactică şi reţea şcolară în învăţământul preuniversitar şi inspectoratele şcolare duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Daniel-Ovidiu David
    Bucureşti, 27 august 2025.Nr. 5.731.ANEXĂCALENDARULde organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare
    în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026

    până la 10 octombrie 2025Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ
    1-10 octombrie 2025Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judeţene/Comisiei de examen a municipiului Bucureşti
    13-24 octombrie 2025Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea acestora, conform graficului elaborat şi comunicat de fiecare inspectorat şcolar Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere
    până la 29 mai 2026Efectuarea inspecţiilor de specialitate: a) prima inspecţie de specialitate până la 6 februarie; b) a doua inspecţie de specialitate până la 29 mai.
    2-15 iunie 2026Completarea dosarelor şi validarea datelor de înscriere existente în aplicaţia informatică specifică
    14 iulie 2026Susţinerea probei scrise
    21 iulie 2026Afişarea rezultatelor iniţiale
    21-22 iulie 2026Înregistrarea contestaţiilor
    22-26 iulie 2026Soluţionarea contestaţiilor
    27 iulie 2026Afişarea rezultatelor finale
    27-29 iulie 2026Transmiterea la Ministerul Educaţiei şi Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovaţi
    30 iulie-18 august 2026Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării
    -----