Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 893 din 23 octombrie 2025privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 980 din 23 octombrie 2025Data intrării în vigoare 23-10-2025


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, aprobată cu modificări prin Legea nr. 640/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind situaţia juridică a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, a unor măsuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 144/2015,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul ISe aprobă schimbarea destinaţiei unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială.
    Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 5 februarie 2015, se modifică după cum urmează: 1. Titlul va avea următorul cuprins:HOTĂRÂREprivind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:Articolul 3Se aprobă atribuirea destinaţiei de reşedinţă oficială a imobilului prevăzut la art. 2.3.
    La anexă, titlul va avea următorul cuprins:DATELE DE IDENTIFICARE ALE IMOBILULUI aflat în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», având C.U.I. 2351555, care trece din domeniul privat în domeniul public al statului, cu destinaţia de reşedinţă oficială

    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacşu
    Secretarul general al Guvernului,
    Ştefan-Radu Oprea
    Ministrul finanţelor,
    Alexandru Nazare
    Bucureşti, 23 octombrie 2025.Nr. 893.
    ANEXĂDATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ pentru care se schimbă destinaţia din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială
    Nr. crt.Nr. MFDenumirea şi adresa imobiluluiCodul de clasificaţiePersoana juridică ce administrează imobilulCaracteristicile tehnice ale imobilului
    1.164128Imobil şi garaj cu terenul aferent din str. Emile Zola (fostă Eugen Lovinescu) nr. 2A, sectorul 1, Bucureşti8.29.08Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ CUI 2351555Construcţie C1 înscrisă în CF 252648-C1-U3, ap. FN, etaj, 116,71 mp, compusă din:
    - hol - 21,97 mp, boxă garderobă - 2,36 mp, cam. depozit - 5,48 mp, sufragerie - 21,18 mp, cam. serv. - 16,28 mp, baie - 4,56 mp, baie - 0,92 mp, duş - 1,55 mp, bucătărie - 4,99 mp, dormitor - 15,47 mp, dormitor - 15,54 mp, terasă + logie - 6,41 mp Construcţie înscrisă în CF 252648-C1-U2, ap. FN, parter 124,13 mp, compusă din: - hol - 5,96 mp, vestibul - 5,36 mp - hol - 15,05 mp, garderobă - 1,86 mp, wc serviciu - 1,48 mp, cam. serv. - 8,99 mp, living - 32,90 mp, sufragerie - 16,79 mp, oficiu - 3,37 mp, bucătărie - 9,02 mp, hol - 3,50 mp, hol - 1,24 mp, hol - 1,17 mp, wc - 1,46 mp, baie - 3,72 mp, dormitor - 7,01 mp, dormitor - 5,31 mp Construcţie înscrisă în CF 252648-C1-U1, ap. subsol, 99,02 mp, compus din: - depozit - 5,91 mp, centrală termică - 13,65 mp, uscătorie - 9,47 mp, depozit - 4,82 mp, depozit - 5,80 mp coridor - 4,89 mp, spălătorie - 8,47 mp, depozit - 11,46 mp, depozit - 18,53 mp, depozit - 15,72 mp - accesiune demisol Construcţie înscrisă în CF 252648-C1-U4, garaj 43,22 mp, suprafaţă teren: 541 mp, CF 252648
    ----