HOTĂRÂRE nr. 881 din 16 octombrie 2025privind modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Caraş-Severin, trecerea celor două imobile în domeniul public al comunei Bozovici, judeţul Caraş-Severin, precum şi modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 989 din 28 octombrie 2025Data intrării în vigoare 28-10-2025
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 150161, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, conform anexei nr. 1.Articolul 2Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 36018, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Caraş-Severin, conform anexei nr. 2.Articolul 3(1) Se aprobă trecerea imobilului cu nr. M.F. 150161 şi a imobilului cu nr. M.F. 36018 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Tribunalului Caraş-Severin în domeniul public al comunei Bozovici, judeţul Caraş-Severin, conform anexei nr. 3.(2) După preluare, bunul imobil cu nr. M.F. 150161 va avea destinaţia de apartament pentru specialiştii din comună, iar bunul imobil cu nr. M.F. 36018 va avea destinaţia de muzeu, bibliotecă comunală şi spaţii administrative.Articolul 4Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.Articolul 5Se abrogă poziţiile cu nr. M.F. 36018 şi nr. M.F. 150161 din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 şi 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 6Ministerul Justiţiei va actualiza în mod corespunzător anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 7Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
p. Ministrul justiţiei,
Ioan Turc,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul finanţelor,
Florin-Alexandru Zaharia,
secretar de statBucureşti, 16 octombrie 2025.Nr. 881.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei,pentru care se modifică descrierea tehnică şi se actualizează valoarea de inventar
Anexa nr. 2DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul statului şi în administrarea TribunaluluiCaraş-Severin, pentru care se actualizează valoarea de inventar
Anexa nr. 3DATELE DE IDENTIFICAREale imobilelor care trec din domeniul public al statului şi din administrareaMinisterului Justiţiei, respectiv a Tribunalului Caraş-Severin îndomeniul public al comunei Bozovici, judeţul Caraş-Severin
----

| EMITENT |
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 150161, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, conform anexei nr. 1.Articolul 2Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 36018, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Caraş-Severin, conform anexei nr. 2.Articolul 3(1) Se aprobă trecerea imobilului cu nr. M.F. 150161 şi a imobilului cu nr. M.F. 36018 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei, respectiv a Tribunalului Caraş-Severin în domeniul public al comunei Bozovici, judeţul Caraş-Severin, conform anexei nr. 3.(2) După preluare, bunul imobil cu nr. M.F. 150161 va avea destinaţia de apartament pentru specialiştii din comună, iar bunul imobil cu nr. M.F. 36018 va avea destinaţia de muzeu, bibliotecă comunală şi spaţii administrative.Articolul 4Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.Articolul 5Se abrogă poziţiile cu nr. M.F. 36018 şi nr. M.F. 150161 din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 şi 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 6Ministerul Justiţiei va actualiza în mod corespunzător anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 7Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
p. Ministrul justiţiei,
Ioan Turc,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul finanţelor,
Florin-Alexandru Zaharia,
secretar de statBucureşti, 16 octombrie 2025.Nr. 881.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei,pentru care se modifică descrierea tehnică şi se actualizează valoarea de inventar
| Număr M.F. | Codul de clasificaţie | Denumirea | Datele de identificare ale imobilului | Vecinătăţi | Anul dobândirii/dării în folosinţă | Valoarea de inventar(lei) | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidenţa financiar-contabilă | Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite | Situaţia juridică | ||
| Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Baza legală | Administrare/Concesiune/Folosinţă gratuită/Închiriere | ||||||||
| 150161 | 8.29.09 | Judecătoria Bozovici | Apartament nr. 10 compus din: 3 camere, bucătărie, baie, debara, hol, balcon, cu suprafaţa construită de 68,26 mp Boxă subsol = 16,20 mp Din folosinţa comună îi revine cota de 27,63 mp. C.F. nr. 30146-C1-U3 Bozovici | România, judeţul Caraş-Severin, comuna Bozovici, str. Mihai Eminescu nr. 263, bl. IF 2, et. II, ap. 10 | N - drum judeţean S - piaţă E - magazin V - proprietăţi private | 2002 | 11.465,19 | 31.12.2024 | Ministerul JustiţieiC.U.I. 4265841 | Hotărârea Guvernului nr. 1.224/2001; Hotărârea Guvernului nr. 630/2015; Hotărârea Guvernului nr. 993/2022 | Administrare |
| Număr M.F. | Codul de clasificaţie | Denumirea | Datele de identificare ale imobilului | Vecinătăţi | Anul dobândirii/dării în folosinţă | Valoarea de inventar(lei) | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidenţa financiar-contabilă | Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite | Situaţia juridică | ||
| Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Baza legală | Administrare/Concesiune/Folosinţă gratuită/Închiriere | ||||||||
| 36018 | 8.29.09 | Judecătoria Bozovici | Corp C1P + 1ESc = 348 mp;Sd = 630 mp;Corp C2PSc = 276 mp;Sd = 276 mp;S teren = 1.132 mp;C.F. nr. 31876 Bozovici | România, judeţul Caraş-Severin, comuna Bozovici nr. 247/B | N - Parchetul S - Primăria E - Poliţia V - proprietate privată | 1992 | 450.927,36 | 31.12.2024 | Tribunalul Caraş-Severin C.U.I. 4287386; Ministerul Justiţiei C.U.I. 4265841 | H.C.L. Bozovici nr. 11/1992; C.F. 861/2006; Hotărârea Guvernului nr. 630/2015; Hotărârea Guvernului nr. 490/2018; Hotărârea Guvernului nr. 993/2022 | Administrare |
| Număr M.F. | Codul de clasificaţie | Denumirea | Datele de identificare ale imobilului | Vecinătăţi | Anul dobândirii/dării în folosinţă | Valoarea de inventar(lei) | Data la care imobilul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidenţa financiar-contabilă | Situaţia juridică | Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite (denumirea şi codul fiscal) | Persoana juridică la care se transmite imobilul (denumirea şi codul fiscal) | ||
| Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Baza legală | Administrare/Concesiune/ Folosinţă gratuită/ Închiriere | |||||||||
| 150161 | 8.29.09 | Judecătoria Bozovici | Apartament nr. 10 compus din: 3 camere, bucătărie, baie, debara, hol, balcon, cu suprafaţa construită de 68,26 mp Boxă subsol = 16,20 mp Din folosinţa comună îi revine cota de 27,63 mp. C.F. nr. 30146-C1-U3 Bozovici | România, judeţul Caraş-Severin, comuna Bozovici, str. Mihai Eminescu nr. 263, bl. IF 2, et. II, ap. 10 | N - drum judeţean S - piaţă E - magazin V - proprietăţi private | 2002 | 11.465,19 | 31.12.2024 | Hotărârea Guvernului nr. 1.224/2001; Hotărârea Guvernului nr. 630/2015; Hotărârea Guvernului nr. 993/2022 | Administrare | Ministerul Justiţiei C.U.I. 4265841 | Comuna Bozovici C.U.I. 3228055 |
| 36018 | 8.29.09 | Judecătoria Bozovici | Corp C1P + 1ESc = 348 mp;Sd = 630 mpCorp C2PSc = 276 mp;Sd = 276 mp;S teren = 1.132 mp C.F. nr. 31876 Bozovici | România, judeţul Caraş-Severin, comuna Bozovici, nr. 247/B | N - Parchetul; S - Primăria; E - Poliţia; V - proprietate privată | 1992 | 450.927,36 | 31.12.2024 | H.C.L. Bozovici nr. 11/1992; C.F. 861/2006; Hotărârea Guvernului nr. 630/2015; Hotărârea Guvernului nr. 490/2018; Hotărârea Guvernului nr. 993/2022 | Administrare | Tribunalul Caraş-Severin, C.U.I. 4287386; Ministerul Justiţiei C.U.I. 4265841 | Comuna Bozovici C.U.I. 3228055 |
| Total | 462.392,55 | |||||||||||














