Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 920 din 30 octombrie 2025privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. MARFĂ" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1008 din 31 octombrie 2025Data intrării în vigoare 31-10-2025


    Având în vedere prevederile art. XXXIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ“ - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacşu
    p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Ionuţ-Cristian Săvoiu,
    secretar de stat
    p. Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale,
    Ciprian-Nicolae Văcaru,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor,
    Alexandru Nazare
    Bucureşti, 30 octombrie 2025.Nr. 920.ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
    MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURIISOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C.F.R. MARFĂ“ - S.A.Sediul/Adresa: bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, BucureştiCIF: RO11054537BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELIpe anul 2025
    mii lei
    INDICATORINr. rd.Propuneri an curent (2025)
    01234
    I.
    VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)1820.169,00
    1Venituri totale din exploatare,din care2812.365,00
    a)subventii,cf.prevederilor legale in vigoare3
    b)transferuri,cf. prevederilor legale in vigoare4
    2Venituri financiare57.804,00
    IICHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)6820.095,00
    1Cheltuieli de exploatare,(Rd. 7= Rd.8+Rd.9+Rd.10+Rd.18) din care:
    7820.025,00
    A.cheltuieli cu bunuri si servicii8301.605,00
    B.cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate911.281,00
    C.cheltuieli cu personalul, (Rd.10=Rd.11+Rd.14+Rd.16+Rd.17) din care:10320.141,00
    C0Cheltuieli de natură salarială(Rd.11=Rd.12+Rd.13)11306.095,00
    C1ch. cu salariile12287.816,00
    C2bonusuri13
    18.279,00
    C3alte cheltuieli cu personalul, din care:1430,00
    cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal150,00
    C4cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control,comisii,comitete
    16684,00
    C5cheltuieli cu contributiile datorate de angajator1713.332,00
    D.alte cheltuieli de exploatare18186.998,00
    2Cheltuieli financiare19
    70,00
    IIIREZULTATUL BRUT (profit/pierdere) (Rd.20=Rd.1-Rd.6)2074,00
    IV1IMPOZIT PE PROFIT CURENT214.082,00
    2IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT22
    3VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT23
    4IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITĂTI24
    5ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS25
    V
    PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:26-4.008,00
    1Rezerve legale27
    2Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege28
    3Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi29
    4Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi30
    5Alte repartizări prevăzute de lege31
    6Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)32
    7
    Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă33
    8Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:34
    a)- dividende cuvenite bugetului de stat35
    b)- dividende cuvenite bugetului local36
    c)
    - dividende cuvenite altor actionari37
    9Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare38
    VIVENITURI DIN FONDURI EUROPENE39
    VIICHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:40
    a)cheltuieli materiale41
    b)cheltuieli cu salariile42
    c)cheltuieli privind prestarile de servicii43
    d)cheltuieli cu reclama si publicitate44
    e)alte cheltuieli45
    VIIISURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:46183.282,00
    1Alocaţii de la buget
    47
    alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori48
    IXCHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII495.432,00
    XDATE DE FUNDAMENTARE
    1Nr. de personal prognozat la finele anului501.508
    2Nr.mediu de salariaţi total512.598
    3Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala *)529.724,63
    4Castigul mediu lunar pe salariat(lei/persoana) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala,recalculat cf.Legii anuale a bugetului de stat **)53
    9.724,63
    5Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)54312,69
    6Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculata cf.Legii anuale a bugetului de stat55312,69
    7Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoană)56
    8Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x100057
    999,91
    9Plăţi restante583.113.906,00
    10Creanţe restante59368.219,00
    *)Rd.52=Rd.151 din Anexa de fundamentare nr.2 **)Rd.53=Rd.152 din Anexa de fundamentare nr.2
    -----