HOTĂRÂRE nr. 933 din 31 octombrie 2025privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 31 octombrie 2025Data intrării în vigoare 02-11-2025
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 126 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Prezenta hotărâre are ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor ce trebuie duse la îndeplinire de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025 în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025.Articolul 2(1) Autoritatea Electorală Permanentă duce la îndeplinire următoarele măsuri:a) coordonează, sprijină, îndrumă şi monitorizează îndeplinirea sarcinilor care revin autorităţilor publice şi organismelor electorale în pregătirea şi organizarea alegerilor locale parţiale; b) asigură aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale; c) coordonează, prin Direcţia generală informatică, activităţile privind funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal şi a Sistemului informatic pentru centralizarea datelor din procesele-verbale pentru alegerile locale parţiale; d) pune la dispoziţia preşedinţilor tribunalelor lista experţilor electorali jurişti care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 26 alin. (5^1) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare; e) întocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistică, care participă la centralizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor locale parţiale; f) îndrumă şi coordonează, prin Direcţia generală informatică, activităţile de centralizare a datelor consemnate în procesele-verbale privind rezultatele votării; g) asigură resursele necesare pentru configurarea adreselor de poştă electronică ale birourilor electorale judeţene, birourilor electorale de circumscripţie şi ale oficiilor electorale; h) asigură elaborarea, în format electronic, de ghiduri, instrucţiuni, materiale de informare sau instruire pentru membrii birourilor şi oficiilor electorale şi a celorlalţi participanţi la procesul electoral; i) aduce la cunoştinţă publică, pe site-ul propriu, datele şi informaţiile de interes public rezultate din activităţile prevăzute la lit. c) şi f);j) înregistrează şi instruieşte mandatarii financiari; k) monitorizează şi controlează finanţarea campaniei electorale, conform dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; l) asigură rambursarea cheltuielilor aferente campaniei electorale efectuate de competitorii electorali, conform dispoziţiilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;m) organizează, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, sesiuni de instruire a persoanelor desemnate să utilizeze terminalele informatice necesare fotografierii proceselor-verbale şi centralizării rezultatelor votării pentru primari la nivelul birourilor electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească;n) asigură logistica şi resursele necesare organizării şi implementării unui proiect-pilot în cel puţin 6 secţii de votare din municipiul Bucureşti în vederea exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilităţi de vedere.(2) În vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (1) lit. n), Autoritatea Electorală Permanentă adoptă instrucţiuni de implementare cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei votării.Articolul 3(1) Ministerul Afacerilor Interne dispune măsuri pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în localităţile ţării, pe întreaga perioadă electorală.(2) Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, menţine şi asigură ordinea publică în zona secţiilor de votare, securitatea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării, pe timpul operaţiunilor de tipărire, confecţionare, transport şi depozitare, precum şi securitatea materialelor, documentelor şi a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral.(3) În vederea asigurării securităţii procesului electoral şi eficienţei resurselor utilizate, transportul şi predarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare se realizează cât mai aproape de momentul instituirii măsurilor de protecţie la birourile electorale ale secţiilor de votare, dar nu mai târziu de ora 18:00 din preziua votării.(4) Birourile electorale ale secţiilor de votare primesc de la primari buletinele de vot, formularele pentru încheierea proceselor-verbale şi alte materiale necesare desfăşurării procesului electoral, precum şi un buletin de vot anulat de către preşedintele biroului electoral judeţean sau de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, după caz, pe care îl va afişa într-un loc vizibil, în preziua votării. (5) Pentru asigurarea deplasării în mod organizat a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare către biroul electoral de circumscripţie judeţeană Buzău/a municipiului Bucureşti, după închiderea secţiilor de votare, prefecţii stabilesc, după consultarea inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, respectiv a directorului general a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie, precum şi a primarilor, un grafic privind realizarea transportului şi predarea materialelor, documentelor şi tipizatelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral, cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei votării. (6) Graficul prevăzut la alin. (5) se aprobă prin ordin al prefectului cel mai târziu cu 7 zile înaintea zilei votării şi se comunică primarilor pentru punere în aplicare. (7) Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne asigură, la sediile birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale şi ale birourilor electorale de circumscripţie, punerea în aplicare a planurilor de măsuri specifice domeniilor ordinii şi siguranţei publice pentru asigurarea securităţii operaţiunilor şi activităţilor derulate pentru buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene.Articolul 4Instituţiile prefectului duc la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:a) asigură confecţionarea ştampilelor birourilor electorale judeţene, birourilor electorale de circumscripţie şi oficiilor electorale;b) asigură imprimarea tipizatelor şi a formularelor necesare desfăşurării activităţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, altele decât cele aflate în sarcina primarilor şi a direcţiilor teritoriale de statistică;c) asigură preluarea şi ambalarea materialelor necesare votării, în vederea distribuirii acestora către primari;d) asigură spaţiile necesare pentru organizarea sesiunilor de instruire a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, a locţiitorilor acestora, a informaticienilor şi a operatorilor de calculator;e) coordonează activitatea primarilor pentru realizarea transportului materialelor, documentelor şi al tipizatelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral, ţinând cont de efectivele Ministerului Afacerilor Interne planificate pentru derularea în condiţii de securitate a acestei activităţi.Articolul 5(1) Institutul Naţional de Statistică atestă şi transmite Autorităţii Electorale Permanente lista cu personalul de specialitate propriu care va participa la centralizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor locale parţiale, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile teritoriale de statistică asigură instruirea personalului care va participa la centralizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor locale parţiale.(3) Editarea şi tipărirea proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării se asigură de direcţiile teritoriale de statistică.(4) Institutul Naţional de Statistică - direcţiile teritoriale de statistică constituie staţii de prelucrare şi centralizare a rezultatelor alegerilor, la nivelul birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale de sector, în Biroul electoral de circumscripţie judeţeană Buzău, în Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, în care îşi desfăşoară activitatea statisticienii asiguraţi de Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile teritoriale de statistică.(5) În înţelesul prezentei hotărâri, prin statisticieni se înţelege personalul Institutului Naţional de Statistică şi al direcţiilor teritoriale de statistică nominalizat prin ordin al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, respectiv prin decizii ale directorilor executivi ai direcţiilor teritoriale de statistică să desfăşoare activităţi în cadrul staţiilor de prelucrare şi centralizare a rezultatelor alegerilor.(6) Dotarea cu echipamente, tehnică de calcul şi consumabile, precum şi instruirea personalului implicat în efectuarea operaţiunilor tehnice care se desfăşoară în staţiile de prelucrare şi centralizare a rezultatelor alegerilor se asigură de către Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile teritoriale de statistică. Articolul 6(1) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale duce la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale: a) asigură actualizarea aplicaţiei informatice pentru verificarea dreptului la vot, precum şi a aplicaţiei informatice pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind rezultatele alegerilor locale parţiale, conform cerinţelor operaţionale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; b) asigură actualizarea aplicaţiei informatice pentru furnizarea datelor privind prezenţa la vot, a datelor provizorii, parţiale şi finale aferente proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum şi a fotografiilor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor votării, în vederea asigurării publicităţii acestora, conform cerinţelor operaţionale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; c) asigură serviciile de telefonie specială şi de comunicaţii de voce şi date, necesare birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale, Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău;d) asigură serviciile de comunicaţii de voce şi date pentru birourile electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească şi pentru birourile electorale ale secţiilor de votare;e) asigură terminalele informatice necesare fotografierii proceselor-verbale şi centralizării rezultatelor votării pentru primari la nivelul birourilor electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească şi pentru birourile electorale ale secţiilor de votare;f) asigură sprijin Autorităţii Electorale Permanente, în calitatea sa de administrator al domeniului, pentru găzduirea şi gestionarea adreselor de poştă electronică ale birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale şi birourilor electorale de circumscripţie;g) furnizează serviciul de semnătură electronică calificată prin autoritatea de certificare proprie, destinată exclusiv preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale, Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău, în scopul îndeplinirii atribuţiilor funcţionale ce le revin;h) participă la sesiunile de instruire a operatorilor de calculator organizate de Autoritatea Electorală Permanentă;i) participă la sesiunile de instruire a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora;j) participă, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, la sesiunile de instruire a persoanelor desemnate să utilizeze terminalele informatice necesare fotografierii proceselor-verbale şi centralizării rezultatelor votării pentru primari la nivelul birourilor electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească;k) participă la sesiunile de instruire a statisticienilor, la solicitarea Institutului Naţional de Statistică, cu privire la utilizarea aplicaţiei informatice pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind rezultatele alegerilor locale parţiale.(2) Terminalele informatice şi de telefonie mobilă sunt predate de către reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale prin încheierea unui proces-verbal de predare-primire. Persoana desemnată să primească terminalul/terminalele răspunde ca un comodatar pentru prejudiciul creat ca urmare a pierderii, furtului şi/sau deteriorării bunului din culpa sa. (3) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură, la nivelul fiecărui judeţ în care se organizează alegeri locale parţiale şi la nivelul municipiului Bucureşti, constituirea a minimum un centru de intervenţie operativă pentru remedierea eventualelor disfuncţionalităţi ale Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. (4) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură funcţionarea Centrului de suport tehnic prin care furnizează asistenţă tehnică pentru sistemele informatice utilizate. (5) Dotarea şi funcţionarea centrelor de intervenţie operativă şi a Centrului de suport tehnic se asigură de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.Articolul 7(1) Sediile şi dotarea birourilor electorale judeţene, respectiv a Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău se asigură de către primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, împreună cu preşedinţii consiliilor judeţene şi cu prefecţii.(2) Sediul şi dotarea Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se asigură de către prefectul şi primarul general al municipiului Bucureşti.(3) Sediile şi dotarea oficiilor electorale şi ale birourilor electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească se asigură de către primari. (4) Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale judeţene, a oficiilor electorale şi a birourilor electorale de circumscripţie vor fi utilizate, de regulă, bunurile aparţinând autorităţilor administraţiei publice locale.Articolul 8Primarii duc la îndeplinire următoarele măsuri: a) întocmesc şi tipăresc listele electorale permanente; b) întocmesc şi tipăresc listele electorale complementare şi copiile de pe listele electorale complementare; c) tipăresc tipizatele listelor electorale suplimentare şi ale extraselor de pe lista electorală permanentă, copia de pe lista electorală complementară şi de pe lista electorală suplimentară; d) asigură urnele de vot; e) asigură dotarea tehnico-materială a birourilor electorale de circumscripţie şi a oficiilor electorale;f) informează alegătorii privind delimitarea secţiilor de votare şi sediile acestora; g) stabilesc locurile speciale de afişaj electoral şi asigură amplasarea de panouri electorale; h) eliberează extrase din Registrul electoral, conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare; i) asigură tuşul, tuşierele şi celelalte materiale necesare votării. Articolul 9(1) Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale judeţene şi al Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău se asigură de către Autoritatea Electorală Permanentă, prefect şi preşedintele consiliului judeţean, iar statisticienii necesari de către direcţiile teritoriale de statistică şi/sau de către Institutul Naţional de Statistică.(2) Personalul tehnic auxiliar al Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se asigură de către Autoritatea Electorală Permanentă, prefectul şi primarul general al municipiului Bucureşti, iar statisticienii necesari de către Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti şi/sau de către Institutul Naţional de Statistică.(3) Personalul tehnic auxiliar al oficiilor electorale se asigură de către Autoritatea Electorală Permanentă şi primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, iar statisticienii necesari de către Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti şi/sau de către Institutul Naţional de Statistică.(4) Personalul tehnic auxiliar al biroului electoral de circumscripţie comunală şi orăşenească se asigură de către primari. (5) Desemnarea personalului tehnic auxiliar al birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale şi al birourilor electorale de circumscripţie se realizează prin act administrativ al conducătorului entităţii la care acesta este angajat, în limita bugetului alocat. (6) Desemnarea statisticienilor birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale, Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi ai Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău se face prin decizii ale directorilor executivi ai direcţiilor teritoriale de statistică şi/sau prin ordin al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, în limita bugetului alocat. (7) Din personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripţie fac parte şi informaticieni desemnaţi de către prefect, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale, numai pe baza evaluării efectuate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Lista informaticienilor desemnaţi va fi transmisă şi către Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.(8) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale stabileşte numărul de informaticieni aferent fiecărui birou electoral de circumscripţie şi îl comunică prefectului.(9) Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale judeţene, oficiilor electorale şi al birourilor electorale de circumscripţie asigură suport pentru relaţia cu publicul, relaţia cu mass-media, accesul la informaţiile de interes public, înregistrarea şi arhivarea documentelor, secretariatul şedinţelor, elaborarea şi redactarea actelor, efectuarea operaţiunilor materiale şi tehnice privind centralizarea rezultatelor alegerilor, precum şi a operaţiunilor materiale de predare-primire şi arhivare a materialelor electorale. (10) Statisticienii desemnaţi de direcţiile teritoriale de statistică efectuează operaţiunile tehnice privind centralizarea rezultatelor alegerilor şi furnizează suport pentru verificarea corectitudinii datelor înscrise în procesele-verbale, acolo unde este desemnat.(11) La încheierea activităţii, birourile electorale judeţene, oficiile electorale şi birourile electorale de circumscripţie predau reprezentantului Autorităţii Electorale Permanente, pe bază de proces-verbal, hotărârile şi măsurile adoptate.Articolul 10Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale asigură transportul hârtiei necesare tipăririi buletinelor de vot de la sediul unităţilor teritoriale subordonate până la punctul în care se realizează tipărirea, precum şi transportul hârtiei rămase neutilizată de la punctul în care s-a realizat tipărirea buletinelor de vot la sediile unităţilor teritoriale subordonate.Articolul 11Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 2 noiembrie 2025.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
Zsombor Vajda
Secretarul general al Guvernului,
Ştefan-Radu Oprea
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Marin Ţole,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Alexandru NazareBucureşti, 31 octombrie 2025.Nr. 933.-----

| EMITENT |