DECIZIA nr. 237 din 29 aprilie 2025referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1011 din 3 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 03-11-2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.032/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.257D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.282D/2021, nr. 1.474D/2021, nr. 1.493D/2021, nr. 1.870D/2021, nr. 1.883D/2021 şi nr. 3.552D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale similare, excepţie ridicată Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 16.954/233/2020 şi nr. 17.163/233/2020 ale Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în dosarele nr. 38.681/299/2020 şi nr. 4.808/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 25.947/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.282D/2021, nr. 1.474D/2021, nr. 1.493D/2021, nr. 1.870D/2021, nr. 1.883D/2021 şi nr. 3.552D/2021 la Dosarul nr. 1.257D/2021, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că, prin prevederile legale criticate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului nu se erijează într-o instanţă de judecată, având doar competenţa de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni contravenţionale, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal întocmit de agentul constatator este în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti, fiind astfel garantate accesul liber la justiţie şi premisele unui proces echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:8.
Prin Încheierea din 29 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.032/281/2020, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative.9. Prin Încheierea din 5 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 16.954/233/2020, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018.10. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.681/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018.11. Prin Încheierea din 13 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.163/233/2020, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018.12. Prin Încheierea din 10 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.808/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018.13. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.947/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.14. Prin Încheierea nr. 15.486 din 11 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018.
15. Excepţia a fost ridicată de petenta Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor împotriva proceselor-verbale privind constatarea şi sancţionarea unor contravenţii.16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) posibilitatea de a interveni într-un raport juridic de drept privat, de a dispune asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor, de a stabili răspunderea contractuală şi întinderea obligaţiilor civile, astfel încât această autoritate publică se substituie unei instanţe judecătoreşti, înfăptuind justiţia.17. În opinia autoarei excepţiei este exclus ca un agent constatator al ANPC, funcţionar public, să desfăşoare o activitate care este exclusiv în competenţa unui judecător, respectiv să interpreteze clauzele contractuale şi să decidă dacă o parte contractantă şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile asumate, din ce motive şi ce eventuale despăgubiri datorează celeilalte părţi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său poate şi chiar trebuie să se adreseze unei instanţe judecătoreşti, aceasta fiind singura autoritate publică în măsură să se pronunţe asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Se mai susţine că dreptul de proprietate este limitat în cazul existenţei unei necesităţi de utilitate publică, iar dreptul ANPC de a dispune măsuri complementare de genul celor de remediere, înlocuire, restituire etc. nu cunoaşte nicio limită, această autoritate având posibilitatea ca, sub egida dispoziţiilor de reglementare a măsurilor complementare şi a protecţiei consumatorului, să stabilească, să dispună orice doreşte şi/sau consideră necesar, având practic o putere mai mare decât cea a unui judecător.18. Se mai susţine că intenţia legiuitorului, care rezultă din dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992, a fost aceea de a acorda posibilitatea ANPC de a dispune restituirea exclusiv a acelor sume încasate fără temei legal, respectiv de a dispune remedierea, înlocuirea exclusiv a acelor produse alimentare, cu termen de valabilitate expirat şi care pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori interesele economice ale consumatorilor. Legiuitorul nu a intenţionat să ofere ANPC posibilitatea de a interveni în cadrul unui contract, unui raport juridic de drept privat dintre două părţi, respectiv posibilitatea de a stabili care sunt drepturile şi obligaţiile părţilor, răspunderea lor. Rolul ANPC este de a constata şi sancţiona fapte contravenţionale şi, în mod cu totul limitat şi excepţional, să dispună măsuri complementare, precum restituirea unor sume sau înlocuirea unor produse, chiar dacă toate acestea ar putea fi privite ca măsuri de remediere ori de protecţie a consumatorului. Protecţia consumatorului are loc fie prin intermediul ANPC, respectiv prin sancţionarea operatorului contravenient în vederea responsabilizării sale, fie prin intermediul instanţelor de judecată, respectiv prin înfăptuirea justiţiei, în sensul ocrotirii consumatorului prin recunoaşterea drepturilor sale. În niciun caz, ANPC nu poate, sub egida protecţiei consumatorului, să devină instanţă extraordinară şi să înfăptuiască justiţia în locul instanţelor de judecată.19. Se consideră că nu poate fi considerat valid argumentul utilizat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 680 din 15 decembrie 2005) potrivit căruia, ori de câte ori are loc o încălcare a drepturilor şi se produce o vătămare, aceasta va putea fi înlăturată prin intervenţia instanţei de judecată, întrucât garantarea accesului liber la justiţie şi a tuturor drepturilor aferente este de natură a înlătura orice neregulă. Astfel, în opinia autoarei excepţiei, garantarea accesului liber la justiţie nu este de natură a înlătura încălcarea Constituţiei.20. Se subliniază că turismul este un sector de activitate extrem de complex, care implică numeroase şi variate raporturi juridice, numeroase tranzacţii financiare, activităţi cu implicaţii inclusiv transfrontaliere, iar efectele acestor raporturi juridice ajung să fie stabilite nu de un judecător, ci de către un funcţionar public, şi într-un termen foarte scurt.21. Judecătoria Ploieşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care reţine că posibilitatea ANPC de a aplica sancţiunea complementară a obligării contravenientului la restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile, respectiv la restituirea contravalorii serviciului prestat, nu reprezintă erijarea în atributele unei instanţe de judecată sau o modalitate de intervenţie a acestei autorităţi într-un raport juridic de drept privat, ci reprezintă o măsură menită să repare prejudiciul cauzat consumatorului, într-un termen mai rapid, autoritatea îndeplinindu-şi astfel atribuţiile privind asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei, în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor. Instanţa reţine că, potrivit art. 26 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018, organele de control printre care se regăseşte şi ANPC efectuează verificări la sesizarea persoanei care doreşte să încheie un contract sau care are dreptul să călătorească pe baza unui contract încheiat în condiţiile prezentei ordonanţe şi, din oficiu, după caz, călătorii având dreptul să se adreseze organelor de control, precum şi instanţelor judecătoreşti competente potrivit legii. Totodată, instanţa reţine că, în măsura în care contravenientul se consideră sancţionat în mod nelegal sau neîntemeiat, acesta are posibilitatea de a formula plângere contravenţională împotriva actului sancţionator, ajungând astfel în faţa instanţei de judecată, unde beneficiază de o întreagă paletă de drepturi şi garanţii procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.
22. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, din moment ce în verificarea legalităţii şi temeiniciei actului sancţionator instanţa de judecată este cea care, în urma administrării probatoriilor, hotărăşte asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi a măsurilor dispuse prin acesta. De asemenea, instanţa apreciază că art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 nu conferă ANPC atribuţii ce sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, referinduse exclusiv la situaţia în care operatorul de servicii turistice a încasat sume de bani fără temei legal şi că, ori de câte ori agentul economic consideră ca a existat un temei legal pentru sumele încasate de la consumator, acesta are dreptul de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, iar în cadrul procesului are posibilitatea să critice măsura complementară a restituirii, urmând ca instanţele să analizeze, în funcţie de situaţia concretă legalitatea acestei măsuri şi dacă instituţia şi-a depăşit sau nu atribuţiile. Prin acordarea în competenţa ANPC a constatării contravenţiilor şi a aplicării sancţiunilor principale şi complementare nu se creează în niciun caz o instanţă extraordinară, astfel de competenţe fiind stabilite în favoarea tuturor instituţiilor ce au astfel de atribuţii.23. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă dispoziţiile art. 27 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 şi ale art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi reţine că instanţa competentă să soluţioneze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei urmează să verifice dacă aceasta a fost introdusă în termen, să asculte pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, să administreze orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi să hotărască asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării, conform art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ. De asemenea, reţine că dispoziţiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 nu transformă ANPC într-o instanţă extraordinară, aceasta luând măsurile prevăzute de lege, în ipoteza în care constată încălcarea drepturilor consumatorilor. ANPC urmăreşte protejarea drepturilor consumatorilor, stabilirea obligaţiei de restituire a sumelor încasate de la aceştia netransformând-o într-o instanţă extraordinară, contrar susţinerilor autoarei excepţiei.24. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că profesionistul are posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei judecătoreşti şi să formuleze apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei, fiind garantat accesul liber la justiţie şi beneficiul drepturilor şi garanţiilor procesuale specifice unui proces echitabil.25. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că prevederile legale criticate stabilesc competenţa ANPC de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni contravenţionale principale şi complementare, fără a se transforma într-o instanţă extraordinară. Prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 126 din Constituţie, câtă vreme verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal întocmit de agentul constatator este în competenţa exclusivă a instanţei de judecată, care, în urma administrării probatoriului, hotărăşte asupra aplicării în concret a normelor legale indicate în cuprinsul actului.26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, modificate prin art. II pct. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 23 august 2018, şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, introduse prin art. I pct. 5 din Legea nr. 51/2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992:(1) Refacerea serviciului sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, restituirea contravalorii serviciului prestat se face imediat după constatarea neîncadrării acestuia în condiţiile prescrise sau declarate de prestatorul de servicii, dacă această situaţie nu este imputabilă consumatorului. (...).(4) Persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă vor stabili odată cu sancţiunea şi măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz.Prevederile art. 54 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, la care dispoziţiile art. 15 alin. (4) din acelaşi act normativ fac trimitere, au următorul cuprins: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi 51 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor“.– Art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018:Odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale principale se pot aplica una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:a) respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate;
b) restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile;c) repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal, în termenul prevăzut în procesul-verbal.– Art. 15^1 din Legea nr. 363/2007: „Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune ca sancţiune complementară restituirea contravalorii produsului sau serviciului, după caz, în termen de maximum 15 zile, de la luarea la cunoştinţă de către contravenient a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.“30. De asemenea, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 au fost modificate prin art. II pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 mai 2022, având în prezent următorul cuprins: „Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune ca sancţiune complementară una dintre măsurile de remediere prevăzute la art. 12^1 alin. (1) lit. a) şi c), după caz.“. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 15^1 din Legea nr. 363/2007, în redactarea anterioară modificării antereferite.31.
În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 126 alin. (1) şi (5) privind instanţele judecătoreşti şi interdicţia înfiinţării instanţelor extraordinare.32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cu titlu introductiv că, în jurisprudenţa sa (a se vedea spre exemplu, Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, Decizia nr. 692 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1324 din 31 decembrie 2020, paragrafele 13 şi 14, sau Decizia nr. 398 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 29 septembrie 2021, paragrafele 17 şi 18), a statuat că drepturile cetăţenilor care au calitatea de consumatori şi obligaţiile corelative ale agenţilor economici, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protecţie împotriva unor practici abuzive, fiind adecvate poziţiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii şi comercianţii care beneficiază de plata preţului pentru produsul vândut (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, precitată). Totodată, Curtea a reţinut că funcţionarea normală a economiei de piaţă este perfect compatibilă cu măsurile de protecţie a consumatorilor, iar libertatea comerţului şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligaţii ce revin statului, şi anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie cu privire la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Aşa fiind, Curtea a statuat că reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce priveşte regimul sancţionator în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.33. În ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, Curtea a constatat că actele normative care reglementează cu caracter general acest domeniu sunt Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, şi Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Analizând aceste acte normative, Curtea a observat că ele conţin prevederi referitoare la drepturile consumatorilor, la protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii acestora, la obligaţiile operatorilor economici în relaţia cu consumatorii, la protecţia intereselor economice ale consumatorilor, la informarea consumatorilor, la practici comerciale incorecte, la practici comerciale înşelătoare şi la practici comerciale agresive (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 267 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2012).34. Distinct de acestea, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018, ale cărei prevederi sunt criticate în prezenta cauză, reprezintă o reglementare cu caracter special în materia protecţiei consumatorilor, stabilind cadrul legal cu privire la contractele ce au ca obiect pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, încheiate între călători şi comercianţi în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei.35. Drepturile cetăţenilor care au calitatea de consumatori şi obligaţiile corelative ale agenţilor economici, prevăzute de actele normative criticate, au caracter de protecţie împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporţionat de resurse şi forţă economică existent între aceştia.36. În acest context, Curtea reţine că prevederile legale criticate instituie o serie de obligaţii în sarcina operatorului economic/prestatorului de servicii/comerciantului şi atribuţii ale autorităţilor abilitate prin lege cu drept de control în domeniul protecţiei consumatorului, iar impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia operatorul economic trebuie să remedieze deficienţele produselor sau serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicaţi în comercializarea produselor şi serviciilor şi, drept consecinţă, se asigură un nivel superior de protecţie a consumatorului.37. Analizând criticile formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 252 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012, şi Decizia nr. 505 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 1 august 2012, sau Decizia nr. 503 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 15 iulie 2012), răspunzând unor critici similare, a analizat natura juridică, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înfiinţată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, potrivit art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, ce coordonează şi realizează politica acestuia în domeniul protecţiei consumatorilor.
38. Cu privire la atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Curtea a constatat că acestea sunt stabilite, potrivit art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, prin hotărâri ale Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 18 iulie 2012).39. Curtea a observat că modul de reglementare a naturii juridice şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor reflectă preocuparea statului de a proteja interesele consumatorilor împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporţionat de resurse şi forţă economică existent între aceştia.40. Curtea a mai constatat că în materia protecţiei consumatorului statul român a transpus prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului“), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 364 din 9 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, abrogat prin Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L345 din 27 decembrie 2017, cu modificările şi completările ulterioare.41. În exercitarea atribuţiilor, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârşirea unei contravenţii şi întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancţionată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei, iar contravenientul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi poate ataca, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, sentinţa prin care plângerea sa este respinsă.42. Astfel, în cazul în care nerespectarea normelor privind calitatea produselor sau a serviciilor este constatată de reprezentanţii autorităţilor abilitate prin lege cu drept de control în acest domeniu, care aplică şi sancţiuni, operatorul economic are posibilitatea să conteste în justiţie temeinicia şi realitatea faptelor consemnate în actul de constatare, precum şi legalitatea sancţiunilor aplicate ori a măsurilor dispuse (a se vedea, spre exemplu, Decizia 403 din 28 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003). Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte pe baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator şi, ca orice act oficial, acest proces-verbal are forţă probantă până la proba contrară. Contravenientul are posibilitatea să îl conteste şi să uzeze de toate mijloacele legale de probă pentru a dovedi că cele consemnate nu corespund realităţii. În acest sens, art. 62 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 stabileşte că prevederile acestui act normativ se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care consacră, în art. 31-36, căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, soluţionarea acestora revenind instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 471 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 26 octombrie 2018, paragraful 21). Similar, dispoziţiile art. 27 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 şi ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 stabilesc regula, de principiu, potrivit căreia contravenţiilor prevăzute în aceste acte normative le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, în măsura în care nu se prevede altfel. Instanţa judecătorească competentă administrează probele prevăzute de lege în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, partea interesată având posibilitatea de a formula toate apărările pe care le consideră pertinente şi utile.43. Cu privire la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu are semnificaţia unei judecări a faptei, competenţele atribuite de lege reprezentanţilor împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nefiind similare celor la care Curtea a făcut referire în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care a calificat jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită ca fiind aceea a instanţelor extraordinare.44. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în exercitarea atribuţiilor stabilite prin prevederile legale criticate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci exclusiv una administrativă, iar această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, care a ales să ocrotească un interes de ordin general, public, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor care pot afecta securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora.
45. În consecinţă, reţinând că susţinerile autoarei excepţiei nu pot constitui argumente pentru calificarea acestei autorităţi administrative drept instanţă extraordinară, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie nu sunt încălcate.46. Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele reţinute îşi menţin în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.47. Criticile privind modul în care reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au stabilit temeiul legal al procesului-verbal privind constatarea şi sancţionarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare reprezintă aspecte supuse cenzurii instanţei învestite cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, excedând controlului Curţii Constituţionale.48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.032/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti, în dosarele nr. 16.954/233/2020 şi nr. 17.163/233/2020 ale Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în dosarele nr. 38.681/299/2020 şi nr. 4.808/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 25.947/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2025.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin------
| EMITENT |
| Marian Enache | - preşedinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Simina Popescu-Marin | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin------
