DECIZIA nr. 243 din 15 mai 2025referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 20-22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 3 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 03-11-2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 20-22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Ilie Costeluş Gheorghe în Dosarul nr. 667/54/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.343D/2020.2.
La apelul nominal, răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate Ilie Costeluş Gheorghe, personal. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 870D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Florea Neacşu în Dosarul nr. 686/54/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate Ilie Costeluş Gheorghe lasă la aprecierea Curţii, iar reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 870D/2021 la Dosarul nr. 2.343D/2020, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Ilie Costeluş Gheorghe, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară, în realitate, o activitate de urmărire penală, ceea ce este neconstituţional. În acest sens, invocă Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, Agenţia Naţională de Integritate nu are calitatea procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, prin care s-a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
8. Prin Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 667/54/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 20-22 din Legea nr. 176/2010 şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ilie Costeluş Gheorghe într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a anulat Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în 2016.9. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 686/54/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florea Neacşu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins acţiunea acestuia privind anularea Raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în 2017.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.343D/2020 susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituţionale, deoarece, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, a fost declarat neconstituţional art. 4 din Legea nr. 144/2007, sub aspectul sesizării din oficiu a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Or, legiuitorul a încălcat dispoziţiile art. 147 din Constituţie, precum şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, deoarece, deşi nu mai putea să legifereze această formă de sesizare (din oficiu) specifică organelor de urmărire penală (procuror, organ de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi speciale), art. 12 din Legea nr. 176/2010 prevede că activitatea de evaluare se poate realiza şi din oficiu. Astfel, în cauză, inspectorul de integritate a desfăşurat activităţi specifice calităţii de organ de urmărire penală din momentul în care s-a sesizat din oficiu potrivit art. 12 din Legea nr. 176/2010, a evaluat averea potrivit secţiunii a 2-a din aceeaşi lege, a evaluat conflictele de interese şi incompatibilităţile potrivit secţiunii a 3-a din aceeaşi lege şi a întocmit un raport de evaluare, care are conţinutul şi semnificaţia unui act de acuzare (referat întocmit de organul de cercetare penală sau rechizitoriu întocmit de către procuror) sau al unei hotărâri judecătoreşti. În aceste condiţii, inspectorul de integritate a desfăşurat activităţi în afara legii şi a cadrului constituţional arătat, întreaga procedură desfăşurată de acesta fiind sancţionată cu nulitatea absolută, deoarece activitatea de legiferare ocroteşte un interes public, ceea ce contravine şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 124 şi 131 din Constituţie.11. Referitor la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), art. 37, 53, 120 şi 121 din Constituţie, deoarece lasă la aprecierea inspectorilor ANI sau a altor persoane posibilitatea de a adăuga la lege, întrucât nu sunt identificate concret instituţiile publice de interes local în care primarul sau viceprimarul localităţii respective nu ar putea face parte din consiliul de administraţie. ANI, interpretând mecanic un text de lege, înlătură dreptul de a fi ales, consacrat de art. 37 din Constituţie.12. Astfel, activitatea de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, activitate neremunerată în niciun fel, nu aduce atingere niciuneia dintre situaţiile strict reglementate de art. 53 din Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unui drept, şi anume apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.13. Totodată, prin interdicţia prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se încalcă prevederea constituţională referitoare la obligaţia viceprimarilor de a rezolva treburile publice, atât timp cât aceştia sunt împiedicaţi să participe la şedinţele consiliilor de administraţie ale instituţiilor publice de interes local pentru a cunoaşte şi ajuta la rezolvarea tuturor problemelor de ordin administrativ cu care se confruntă acestea, aşa cum este şi instituţia şcolară a comunei.14. Se mai arată că, dacă în art. 120 din Constituţie se face vorbire despre principiul descentralizării şi autonomia locală a serviciilor publice pe care trebuie să se întemeieze administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale, înseamnă că şi activitatea instituţiei de învăţământ, care este o instituţie publică, trebuie să fie coordonată şi să conlucreze pentru buna funcţionare cu conducătorul administraţiei publice din unitatea administrativ-teritorială, respectiv cu primarul/viceprimarul care, conform legii, este cel care asigură fondurile necesare pentru toate activităţile şcolare, prin bugetul local, şi cel care pune la dispoziţie locaţia şcolii, asigură baza materială şi condiţiile normale de desfăşurare a procesului de învăţământ, se ocupă de igienizare, de reparaţiile ce trebuie efectuate în şcoală, de investiţiile necesare pentru ca procesul de învăţământ să se desfăşoare în bune condiţii. Pentru acestea, este esenţial ca din consiliul de administraţie al şcolii să facă parte şi primarul/ viceprimarul, pentru a exista o coordonare între cele două instituţii în rezolvarea acestor aspecte esenţiale pentru existenţa procesului de învăţământ în bune condiţii.
15. Aşadar, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu ar trebui să existe, deoarece art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede că, în unităţile de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere, iar, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, acesta este format din 7 membri, printre care şi primarul sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al consiliului local.16. De asemenea, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu mai subzistă, raportat şi la Legea nr. 313/2015 pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, care prevede că primarii, viceprimarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot face parte din consiliile de administraţie/adunările generale ale asociaţiilor de utilităţi publice, modificând astfel regimul incompatibilităţilor.17. În concluzie, prin aceste acte normative adoptate ulterior Legii nr. 161/2003, se prevede în mod expres participarea primarului/viceprimarului în consiliul de administraţie al şcolii, iar această dispoziţie legală este în concordanţă cu atribuţiile pe care le are primarul, conform art. 63 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Astfel, prin atribuţiile stabilite prin acest act normativ, primarul/viceprimarul trebuie să participe în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ din componenţa localităţii.18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 şi din Legea nr. 161/2003 nu încalcă dispoziţiile constituţionale, deoarece nu conţin norme discriminatorii, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza textului.19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 12 şi art. 20-22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, precum şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Curtea reţine că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 aveau, în forma iniţială, următorul cuprins: „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;“. Ulterior, partea introductivă a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, având următorul cuprins: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:“. Ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017.23. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 12 şi ale art. 20-22 din Legea nr. 176/2010, având următorul conţinut:– Art. 12:(1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.
(3) Sesizarea făcută cu rea-credinţă atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea.(4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1).(5) Agenţia poate formula acţiune în regres în cel mult un an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligată la plată împotriva persoanei vinovate.(6) Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii.– Art. 20:(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.
(2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.(3) Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare.(5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător.– Art. 21:(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.
(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;d) concluzii.(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.
– Art. 22:(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.
24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 131 privind rolul Ministerului Public şi art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale, iar prevederile criticate din Legea nr. 161/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (3) privind condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 120 privind principiile administraţiei publice şi art. 121 privind autonomia locală.25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, sau Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014. 26. În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate prezintă elementele specifice activităţii de cercetare penală sau instanţelor de judecată, Curtea a constatat prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, precitată, că Agenţia desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la dispoziţiile Legii nr. 144/2007 (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012).27. Curtea a mai constatat, prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare al instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.28. Referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 161/2003, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 466 din 13 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 6 decembrie 2023, sau prin Decizia nr. 375 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1242 din 22 decembrie 2022.29. La paragraful 19 al Deciziei nr. 466 din 13 iulie 2023, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 319 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 2 octombrie 2018, a examinat o excepţie de neconstituţionalitate motivată similar celei din prezenta cauză şi a reţinut, în esenţă, că problema incompatibilităţilor cu privire la aleşii locali a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, instanţa constituţională statuând, cu valoare de principiu, că reglementarea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.
30. Curtea a mai constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate, de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate, a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii, în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii sau calităţi incompatibile în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013).31. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 10 februarie 2016, paragraful 17, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură a afecta acest principiu constituţional, având în vedere că demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, iar acestea îi vizează în egală măsură pe toţi cei aflaţi într-o atare situaţie, fără deosebire pe criterii de gen. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, paragraful 30, Curtea a reţinut că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile.32. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 37, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, precitată, paragraful 18, că normele ce reglementează incompatibilităţi nu aduc atingere dreptului de a fi ales, întrucât persoanele care ocupă funcţiile publice, pentru care s-au stabilit incompatibilităţi, au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.33. Cât priveşte dispoziţiile art. 120 din Constituţie referitoare la principiile de bază ale administraţiei publice locale, Curtea a reţinut că acestea nu au incidenţă în cauză.34. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a observat că, potrivit acestuia, primarii rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe - ca autorităţi administrative autonome, în condiţiile legii. Or, textul de lege criticat se încadrează în sintagma „în condiţiile legii“, instituind condiţii referitoare la exercitarea funcţiei de primar.35. De asemenea, la paragraful 21 al Deciziei nr. 683 din 20 octombrie 2015, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate.36. La paragrafele 18 şi 19 ale Deciziei nr. 375 din 5 iulie 2022, Curtea a mai reţinut că în perioada în care autorul excepţiei a exercitat şi funcţia de primar, şi pe aceea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, prevedea că în componenţa consiliului de administraţie intră, pe lângă cadre didactice, inclusiv directorul, reprezentanţi ai părinţilor, un reprezentant al consiliului local şi un reprezentant al primarului, iar nu primarul însuşi. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost modificat, în sensul că din consiliul de administraţie al şcolii fac parte, pe lângă ceilalţi reprezentanţi, şi primarul sau un reprezentant al primarului. Din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critica, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate. În acest sens, Curtea a reţinut că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii.
37. De asemenea, Curtea a reţinut că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul funcţiilor publice la care textele de lege criticate fac referire revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului public şi evitare a conflictului de interese (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27).38. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ilie Costeluş Gheorghe în Dosarul nr. 667/54/2016/a1 şi de Florea Neacşu în Dosarul nr. 686/54/2017/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 12 şi art. 20-22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 mai 2025.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - preşedinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia-Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ioana Marilena Chiorean | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean-----
