HOTĂRÂRE nr. 1.089 din 11 decembrie 2025privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al Judeţului Constanţa, ca urmare a reevaluării, precum şi trecerea unor construcţii din acest imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1168 din 17 decembrie 2025Data intrării în vigoare 17-12-2025
Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 864 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 102606, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, ca urmare a reevaluării, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.(2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a acestora.Articolul 3Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat.Articolul 4Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Alexandru NazareBucureşti, 11 decembrie 2025.Nr. 1.089.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării
Anexa nr. 2DATELE DE IDENTIFICAREale construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării acestora
-----

| EMITENT |
Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 864 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F. 102606, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, ca urmare a reevaluării, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.(2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a acestora.Articolul 3Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat.Articolul 4Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Alexandru NazareBucureşti, 11 decembrie 2025.Nr. 1.089.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării
| Nr. M.F. | Codul de clasificaţie | Tipul bunului | Denumirea | Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Vecinătăţi | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoarea de inventar (lei) | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidenţa financiar-contabilă | Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite | Situaţia juridică | |
| Baza legală | Administrare/ Concesiune/ Folosinţă gratuită/Închiriere | |||||||||||
| 102606 | 8.19.01 | Imobil | 48-49 | Teren şi construcţii | România, municipiul Constanţa | - | 1976 | 11.842.631,59 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| Nr. M.F. | Codul de clasificaţie | Tipul bunului | Denumirea | Elementele- cadru de descriere tehnică | Adresa | Vecinătăţi | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoarea de inventar a construcţiilor care trec în domeniul privat al statului (lei) | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidenţa financiar-contabilă | Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite | Situaţia juridică | |
| Baza legală | Administrare/ Concesiune/ Folosinţă gratuită/Închiriere | |||||||||||
| 102606 (parţial) | 8.19.01 | Imobil | 48-49 (parţial) | Construcţia C3 „baracă metalică“ Suprafaţa construită = 112 mp | România, municipiul Constanţa | - | 1984 | 62.695,73 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| 102606 (parţial) | 8.19.01 | Imobil | 48-49 (parţial) | Construcţia C4 „baracă metalică“ Suprafaţa construită = 511 mp | România, municipiul Constanţa | - | 1979 | 75.340,11 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| 102606 (parţial) | 8.19.01 | Imobil | 48-49 (parţial) | Construcţia C5 „padoc păsări“ Suprafaţa construită = 98 mp | România, municipiul Constanţa | - | 1981 | 17.293,75 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| 102606 (parţial) | 8.19.01 | Imobil | 48-49 (parţial) | Construcţia C6 „padoc porci“ Suprafaţa construită = 605 mp | România, municipiul Constanţa | - | 1983 | 22.759,36 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| 102606 (parţial) | 8.19.01 | Imobil | 48-49 (parţial) | Construcţia C7 „wc exterior“ Suprafaţa construită = 17 mp | România, municipiul Constanţa | - | 1984 | 2.558,79 | 14.07.2025 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa CUI 4300558 Ministerul Afacerilor Interne | Ordinul nr. 2.164/1976 | Administrare |
| TOTAL | ||||||||||||
| 180.647,74 | ||||||||||||

Prezenta formă este valabilă începând cu data de 17-12-2025 până la data de 17-12-2025






